De fiecare data când împodobesc bradul pun globurile cu grija sa nu le sparg. Pastrez câteva de când eram copil si mai ales pe acelea le ating cu sfiala adultului care îsi aminteste clipele magice în care sopilul din el astepta cu nerabdare sa-l surprinda pe Mos când pune cadourile sub brad... Împodobitul bradului îmi aminteste însa si de o alta poveste, pe care mama mi-o spunea de fiecare data de Craciun. De fapt, nu e poveste, dar felul în care s-a întâmplat si mai ales felul în care tremura vocea mamei de fiecare data când ne spunea cum a fost, faceau sa para ca e cea mai frumoasa poveste de Craciun. Era demult, într-o iarna pe când zapezile erau ca în povesti, cât gardul... Ai mei erau tineri si fericiti si asteptau cu nerabdare Craciunul pentru ca stabilisera sa se logodeasca în acest moment magic al anului. Numai ca, studenti fiind, n-au reusit sa cumpere verighete... Aveau de ales între brad, primul lor brad, si doua verighete mici argintii... Si au ales bradul, pentru ca verighete, spunea mama, aveau sa îsi faca mai târziu... De fapt, din cauza asta au amânat si logodna. În dimineata de Craciun mama, care e o fiinta foarte matinala si astazi, a alergat nerabdatoare sa vada ce a lasat Mosul sub brad. Nu a gasit decât un bilet cu scrisul cunoscut... „cadoul tau este în brad”. S-a uitat printre crengi, dar n-a gasit nimic. A stat vreo ora în fata bradului , l-a scuturat, dat degeaba... din brad nu a cazut nimic. Si, evident...s-a bosumflat. Când a venit tata, i-a dat cadoul pe care ea i-l luase si i-a spus ca se da batuta... „Pai daca ti-a scris pe bilet ca e în brad, atunci în brad este...”. „Ei hai, ce gluma mai este si asta.” Tata este însa o fiinta foarte încapatânata si atunci când îsi pune ceva în cap nu se poate sa nu îi reuseasca... Mama nu a gasit cadoul, oricât s-a chinuit. A trecut Craciunul, au strâns bradul, iar mama s-a resemnat cu ideea ca poate tatei nu i-au mai ajuns banii si pentru cadou (cheltuise deja destul pe brad si pe podoabe). S-a gândit ca poate cadoul era chiar bradul în sine, desi... Dar, în fine... nu avea rost sa insiste, mai ales ca tata nu dadea semne de nerabdare sa îi arate cadoul. Între timp s-au logodit, au stabilit si data nuntii, si-au luat si verighete din aur... Totul a trecut destul de repede si surpriza misterioasa de Craciun i s-a sters mamei din minte... În anul urmator însa, în seara în care împodobeau bradul, mamei i-a alunecat din mâna globul cel mai mare si mai frumos, pe care îl puneau întotdeauna în vârf lânga steluta, pentru ca era primul glob pe care îl cumparasera împreuna... „S-a facut tandari, nu a ramas nimic din el, decât... surpriza mea de Craciunul trecut”. (De fiecare data când ajunge la momentul acesta al povesii, mamei i se umezesc ochii si începe sa îi tremure vocea...) Printre cioburile rosii, pe podeaua de lemn a cazut un inel mic, cu piatra alba.... Era inelul de logodna, pe care tata îl cumparase cu un an înainte si pe care îl ascunsese, nu stiu nici astazi cum, în interiorul globului...Se pare ca a trecut si acest Craciun...a fost un Craciun trist pentru mine,sotul meu a fost plecat la datorie,departe de mine si tara...sper ca urmatorul Craciun sa-l facem impreuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu