Cu aripa muiata in lacrimi, sufletul meu mai inchide in sipetul cu amintiri, un dor

Stiu doar ca timpul sapa in sufletul meu rana...as vrea sa devin una cu Universul...cu universul tau!
Acum,ma pierd in amintiri si incerc sa ma inalt spre viitor,traind prezentul!
O ultima lacrima imi incalzeste obrazul,ducand cu ea in infinit amarul unei vieti parca demult traite...iar zambetul apare precum un rasarit din ape...aducand din nou lumina si speranta in privire...!

Ploua cu lacrimi de suflet peste pamantul presarat uneori cu atata tristete. Din miile de culori prinse in curcubeul vietii alegem tacerea pentru a desena inimi pe cararile timpului. Nu mai simtim cat rosu picura din sufletul ranit de taceri fara rost. Nu devenim nici mai frumosi, nici mai buni, dar reusim sa transformam sperantele in iluzii, petalele de suflet in boabe roua de suspin. Mi-e dor si doare, dar va trebui sa inteleg ca un prieten adevarat imi va ramane alaturi chiar si cand ceilalti vor pleca. Sper ca vei gasi in inima ta puterea de a-mi transforma ranile sufletului in flori de nu-ma-uita si lacrimile in zambete, doar iubind... si atat.

Intr-o lume ce poarta in suflet atatea tragedii, o lacrima cu parfum de speranta mai incolteste in sufletul meu. Iubirea ce ti-o port a facut ca lacrima sa cante. I-am auzit simfonia dincolo de marginea clipei si i-am simtit atingerea de roua transformata intr-un miracol al iubirii. Am topit in ea toate sentimentele intr-un rasarit de soare, descifrand frumusetea unui amurg de iubire. Am invatat sa iau ce pot de la viata stiind ca nimic nu e vesnic. La caldura inimii mele am desferecat lanturile iubirii, lasand sufletul sa pluteasca, sa traiasca frumos, sa te iubeasca.Picaturi marunte de ploaie imi deseneaza povesti de dragoste pe geam. Cerul isi plange cu lacrimi de dor stelele cazatoare. O stea pierduta, un vis implinit sau poate doar o speranta irosita in eternitate. Ingemanare de suflete pereche intr-o simfonie a durerii, alaturi de toamna ce-si plange fericirea, o data cu frunzele cazute din copacul vietii. Durere, fericire, speranta, vis si dincolo de ele omul, nepieritor ca pomul ce va infrunzi din nou in primavara, dar atat de fragil precum o stea cazatoare, ce-si duce dorul in Univers.

Undeva, intre cer si pamant, pe un pamant si sub un cer, un suflet asteapta la o rascruce de drum, un mic vrajitor. Sa ascultam impreuna glasul vietii, sa privim cum apusul de soare loveste pamantul, sa strangem lacrimile norilor, sa simtim aerul mangaindu-ne fetele. Sa indraznim sa fim mai fericiti si atunci poate in ochii mei caprui vei zari dorinta reflectata precum lumina din oglinzile de aer netezindu-ti calea spre mine, iar gandurile mele descifrate de tine iti vor insufleti noptile lungi de asteptare. Lasa-ma sa te strig in tacere cu soapte mute, chiar daca nu ma auzi si n-ai sa vii niciodata, lasa-ma sa te astept.Cu aripa muiata in lacrimi, sufletul meu mai inchide in sipetul cu amintiri, un dor. Am calatorit alaturi de voi cu bagaje putine si vise multe, eu si cu mine, dincolo de orice nor. Am venit alaturi de voi cu o primavara in suflet, sub forma unei voci, in inimile voastre arzand de dor si iubire. Mi-ati fost inceput de zbor catre lumea iubirii si a sperantelor ce se implinesc uneori pentru o clipa. Va multumesc ca mi-ati fost alaturi mereu printre vise, zboruri si iubire. Sufletul meu rataceste acum intr-o clipa a neputintei, cautand eternitatea.